S-au intamplat prea multe zilele astea.Mult prea multe.Am constatat cu stupoare ca nu mai fac fata nici macar celei mai simple intrebari.Fizic,sunt distrusa.Durerea de spate omniprezenta imi face fiecare secunda pe scaun mai lunga decat o zi de post,ca sa nu mai vorbim de cea care imi chinuieste capul.Psihic nu mai vad decat o poza,iar urechile imi aud o singura melodie care se repeta la infinit,de cand s-a intamplat.Iar sufleteste... mai bine nu mai vorbesc.Oricum nici intr-o mie de ani nu o sa pot sa adun si sa lipesc tot ce s-a spart acum 10 luni.Urasc ziua aia si urasc tot raul care a venit dupa ea.Urasc ca n-am stiut cum sa reactionez,urasc ca n-am stiut ce sa spun.Urasc ca nu's perfecta.Dar oricum,sunt eu.Si nimeni nu poate fi perfect.Dar eu nu sunt nimeni.sunt doar eu si trebuie sa accept.Am inceput autosugestia si parca mi-e mai bine.Am inceput sa-mi propun sa uit si parca uit,desi e numai pentru cateva ore.Citesc,citesc mult.Cuvintele parca zboara prin camera si ochii mei sunt atenti,neobositi.Nu am mai simtit asa demult.Si totusi ma face sa uit.Nu conteaza ca lumea in jurul meu se misca.Eu raman.Si nu ma misc decat cand mi-e sete.Si atunci abia intind mana langa pat si apuc sticla cu lene.Jumate din ce curge din sticla curge pe mine.Dar nu ma mai deranjeaza.Injur si cad inapoi pe perna.Inchid ochii care ma ustura,imi dau jos ochelarii si lacrimez involuntar.Iar mi-am amintit.
Simt prezenta aia apasatoare si insuportabila in apropiere.E la usa.E langa perete.E langa TV.E langa pat.E pe scaun.E pe pat.E pe birou.E langa geam.E in dulap.E langa mine.Ma tine de mana.Ma strange tare si ma doare.Apoi imi spune sa nu plang,ca o sa-mi treaca.Se refera atat la durerea fizica provocata de prezenta lui,cat si la cea sufleteasca,provocata de cuvintele si privirile lui.Niciodata n-o sa ma faca sa uit.Nimic.Dar poate peste 5 ani o sa fie altfel.Poate peste 5 ani n-o sa-mi mai pese de nimic.
Dar nu garantez si continuu sa sper,ti-am mai spus.O sa fie bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu